Salutare!

Pentru că sunt scos din minți de plictisit, nu am să fac o introducere, deoarece vă respect suficient să știu că sunteți oameni maturi și inteligenți să înțelegeți și singuri. De aceea, am să intru direct în subiect cu o întrebare extrem de pertinentă:

– Ce este progresul?

Mai cu seamă din punct de vedere social, progresul este un avans în direcția bună, dar uitându-mă în societate, observ cum așa-numitul progres nu e mai mult decât un fel de regres.

Datorită avansărilor din punct de vedere informațional și tehnologic, s-a ajuns în punctul din care societatea contemporană e privită ca fiind una de tip intelectual, lucru care e în realitate o confuzie.

Problema pe care nu o văd cei mai mulți dintre teoreticienii de tip progresist (îi includ aici pe toți gânditorii progresiști), este următoarea:

– cantitatea nu rezultă în calitate.

Aici voi sublinia în principal ideea de libertate, pe care intelectualii care susțin progresismul ca sistem de valori necesar unei societăți moderne, o adoră și o repudiază deopotrivă.

 

Să presupui că a avea mai multe libertăți e o idee bună, înseamnă a nu lua în calcul faptul că ideea de libertate e în realitate un drog, lucru pe care îl putem constata cu ușurință aruncând un ochi la ce se întâmplă în SUA.

Ideea de libertate, din punctul de vedere al cantității (mai multe libertăți), rezultă de fapt în libertinaj, lucru care la rândul lui conduce la dereglări majore din punct de vedere social, inclusiv la schimbarea forțată și cu violență a culturii.

În trecut, schimbarea culturii a avut loc în primul rând la nivel intelectual, ceea ce a dus la salturi ale dezvoltării culturale naturale, perfect integrabile în societățile în care au apărut. Problema societății contemporane este că este dominată de un pseudo-intelectualism care rezultă într-un eșec major din punct de vedere al acestui mod de integrare.

Asta conduce la lipsa unui scop real, ceea ce generează o teamă a pseudo-culturilor care nu își găsesc locul în societatea contemporană, fie că sunt prea tinere, fie că sunt conduse de mase atât de diverse încât nu pot coagula idei care să se susțină pe propriile picioare. De aceea le adoptă din alte culturi însușindu-și-le ca fiind proprii lor. Lucru care conduce în mod automat la nevoia de a le impune prin metode ne-intelectuale, precum forța brută și violența. Putem vedea asta bine în societatea americană unde este indusă ideea de pluralism cultural tocmai din cauza faptului că masele nu se pot unifica într-o cultură care să dea uniformitate societății.

Asta duce la abominații precum Regina Cleopatra (2023), care e portretizată în „documentar”, ca fiind neagră (nu, nu sunt corect politic), și diminuează meritul cultural al unor culturi milenare, precum cea egipteană și cea elenă, lucru care nu este nicicum un progres ci după cum am spus, un regres.

Asta este ca și cum ai spune că elfii sunt de culoare de asemenea (joc de cuvinte intenționat 😂 – Inelele Puterii).

Asta ca să nu amintesc de Mica Sirenă, care este o poveste care provine dintr-o cultură europeană (cea daneză), care nu are nicio legătură cu cea americană, pentru a o transforma pe Ariel din albă în neagră.

 

Revenind însă la Regina Cleopatra, care are în rolul principal un klingonian (o merită pentru tupeul său), ca Adele James și la faptul că Hollywood și recte, societatea americană își permite astfel de libertăți, putem spune că asta denotă un singur lucru, și anume, că practic se face un test eugenic pe spatele poporului egiptean. Iar asta nu se întâmplă de acum.

Hollywood și de aici, societatea americană, încearcă să își însușească o cultură pe care nu o cunoaște, nu o înțelege și nu are cum să o îmbrățișeze, pentru că în realitate o urăște.

Ceea ce vreau să spun este că SUA nu poate decât să fure de la alte culturi, pentru că în realitate societatea americană nu are o cultură proprie solidă, decât una de tip superficial, bazată pe exacerbarea și manipularea sentimentelor de orice fel până la patologie.

Nu îmi pasă ce spune lumea, îmi pasă doar dacă e adevărat. Adevărul e mai important pentru mine decât orice emoție.

 

În societatea zilelor noastre se cultivă o mediocritate absconsă, mascată într-un fel de intelectualism de tip nou, menit în realitate să distrugă orice cultură care nu se aliniază la gândirea neo-marxistă (trezită), iar asta nu poate duce decât la lucruri și mai grave, precum distrugerea culturilor și impunerea unei stări de fapt nenaturale și improprii culturilor deja stabilite.

 

Susținătorii progresismului susțin ideea că această doctrină e o necesitate, iar asta îmi ridică mie alte probleme, unele cumplite.

 

Problema cu necesitatea este că este discriminatorie.

De ce este discriminatorie este ușor de înțeles, dar mai important decât înțelegerea acestui lucru este faptul că necesitatea este generatoare de conflicte în societate, în om și în toate ființele vii de pe planetă.

Există o mulțime de lucruri care impactează asupra societății umane în general, dar sunt unele care pun o amprentă distinctă asupra acesteia. Discriminarea și ostracizarea sunt două dintre acestea.

Discriminarea e de cele mai multe ori la vedere azi, fie că vorbim de discriminare de rasă, de gen sau de altfel, discriminarea face victime în fiecare zi, fie ea pozitivă sau negativă.

Ideea morală că discriminarea este permisă atât timp cât comportă o îndreptare a unei nedreptăți făcute în trecut, este de neadmis în societatea modernă a zilelor noastre din punct de vedere logic.

Discriminarea pozitivă este de neacceptat de asemenea, pentru că aduce tot atâta suferință societății în ansamblu precum nedreptățile făcute în trecut de prădători și deținătorii de sclavi. Prădătorii zilelor noastre nu dețin în niciun caz un avantaj moral față de aceștia. Prădătorii de orice fel sunt în realitate amorali, lucru care le permite să nici nu se uite înapoi atunci când fac lucruri reprobabile, pentru că acestea nu sunt de condamnat dacă nu îi afectează pe ei.

Putem aminti câteva categorii ale populației societății zilelor noastre presupus lovite de discriminare:

– homosexualii

– lesbienele

– transsexualii

Și mai presus de toate, persoanele cu dizabilități, care pe lângă faptul că pun presiune pe societate prin faptul că nu produc la fel de mult ca majoritatea, sporesc această presiune necesitând resurse care le sunt alocate suplimentar.

Se pune aici întrebarea dacă este corect ca societatea să suporte  astfel de anormalități și mai bine de atât, poate fi privit comportamentul homosexual ca normal din moment ce constituie excepție de la regulă?

Părerea mea este că acest imperativ moral este o iluzie în sine și că acceptarea de discriminări ce se nasc din necesități nenaturale, nu va face decât să escaladeze acest mod de gândire, culminând în absurdizarea discriminării până acolo încât discriminarea în sine își va pierde drastic din oroarea pe care o aduce asupra victimelor sale.

Dar ce înseamnă normal sau natural într-o lume unde totul e relativizat.

În primul rând, dacă e să discutăm din punctul de vedere al principiului socio-diversității, va trebui să ne bazăm în principal pe trei condiții comportamentale permise, restul contribuind doar din punct de vedere subiectiv.

Vorbim aici de naturalețe, normalitate și necesitate.

 

Un comportament natural este permis dacă se naște dintr-un proces instinctual de evoluție și nu ca o inovare conștientă, sau rațională. Un comportament este normal dacă este replicat de multe ori în societate. Un comportament este necesar dacă apare ca o condiție pentru supraviețuirea indivizilor sau a speciei.

Astfel, putem conclude că dacă un comportament îndeplinește cele trei condiții de mai sus este permis și poate fi de aici discriminat. Dacă nu le îndeplinește, putem spune că nu se poate discrimina împotriva lui deoarece nici nu ar trebui expus public.

Singura categorie din cele de mai sus care are o valabilitate care îndeplinește toate aceste trei condiții este însă cea a persoanelor cu dizabilități.

Din punctul acesta de vedere, homosexualitatea și toate celelalte comportamente sexuale care creează categorii care pot fi discriminate, îndeplinesc una sau două dintre condiții, dar nu pe toate trei, ceea ce le exclude ca fiind posibil a fi discriminate pentru că în realitate acestea sunt alegeri și nu poți discrimina împotriva unei preferințe decât din punct de vedere personal și fiecare om are dorințe personale.

Deci ce spun eu, că nu se pot face abuzuri împotriva persoanelor cu alte preferințe sexuale?

Nu, deloc, dimpotrivă chiar. Zilnic se produc abuzuri împotriva acestor categorii de persoane, doar că nu din punct de vedere al discriminării.

Discriminăm în fiecare zi și relativizând pentru a nu o face, nu facem decât să mărim și mai mult injustiția asupra acestor persoane, pentru că incluzând totul în aceeași oală ar însemna însă o discriminare și mai gravă, mă refer aici la ștergerea identității persoanelor cu alte preferințe sexuale.

Fiecare dintre noi face alegeri zilnic, însă spunând că toate comportamentele sunt egale în ochii tuturor oamenilor scade în mod drastic calitatea în favoarea cantității, scăzând valoarea comportamentului și deci a persoanei în sine.

Dacă e să luăm fiecare individ în parte ca pe o entitate separată cu nevoi, preferințe și necesități pur personale atunci orice discriminare este permisă. Discriminarea este însă reglementată, astfel că aceia care se simt discriminați să poată cere să li se facă dreptate și din punct de vedere legal li se va face, dar cum unii, care se simt discriminați din cauza dorințelor și/sau preferințelor lor au pretenția să le fie respectate și chiar incluse aceste preferințe, și alții au propriile lor dorințe și preferințe care deși pot intra în opoziție cu ale altora, trebuie respectate și apărate din punct de vedere legal.

Libertatea însă presupune în primul rând dreptul la discriminare, la a nu fi de acord, la a protesta. Dacă vrei să fii liber, atunci trebuie să îți asumi riscul de a fi discriminat fără să te poți opune.

Nimeni nu are obligația să te includă într-un grup de nefumători, dacă tu ești fumător. Diversitatea este o opțiune, la fel cum opțiunea de a rămâne în unitate este și ea una. Unii preferă să fie deosebiți de alții și prin însăși natura sa, această preferință este una pur personală. Astfel putem discrimina împotriva unor opinii și din acest punct de vedere putem respinge orice fel de preferințe (homosexualii), dar nu și oamenii ce le au (pentru faptul că sunt oameni), iar asta este corect.

 

NO DOGS AND NO

CHINESE ALLOWED

 

Deși am decis că voi aborda subiectul discriminării rasiale într-un alt articol, trebuie să amintesc de sloganul de mai sus (CÂINII ȘI CHINEZII NU AU VOIE AICI), pentru a ilustra următoarea idee: – prima parte a sloganului este corectă și nu comportă niciun fel de discriminare.

Câinii nu au voie aici, nu înseamnă discriminare pentru că deși comportamentul lor este unul evolutiv, lucru care îndeplinește condiția de naturalețe, este replicat în cazul fiecărui câine, ceea ce îl face normal și este necesar pentru supraviețuirea lor ca specie, se presupune că aceste animale nu au aceleași drepturi precum cele umane.

A doua parte a sloganului este discriminare, deoarece include toate cele trei condiții pe care le-am menționat mai sus.

1. Chinezii sunt chinezi și nu se pot debarasa de asta pentru că face parte din natura lor, care s-a dezvoltat și a evoluat de-a lungul timpului.

2. Chinezii sunt o rasă umană, iar comportamentul lor (cultura și tradițiile – ceea ce îi definește), este peste tot în societatea contemporană, lucru care îi dă valoare de  normalitate.

3. Chinezii nu se pot disocia de faptul că sunt chinezi, pentru că asta este o condiție pentru supraviețuirea indivizilor și a rasei de asemenea.

 

Este bine să înțelegem lucrurile așa cum sunt în realitate și să punem accentul pe ceea ce poate îmbunătăți calitatea vieții tuturor în societate.

 

Discriminarea împotriva persoanelor cu dizabilități

Dacă e să privim ca natural comportamentul persoanelor cu dizabilități pentru că a survenit la naștere sau în urma unui accident, atunci acest principiu este îndeplinit.   Din punctul de vedere al normalității, comportamentele acestor persoane întrunesc a doua condiție pentru că se întâmplă des în societate unde fiecare persoană este obligată să adopte un comportament specific dizabilităților de care suferă. Din punctul de vedere al necesității, persoanele cu dizabilități adoptă comportamentele pe care le adoptă, pentru că acestea sunt necesare supraviețuirii lor. Ei solicită ajutor pentru că de asta depinde însăși propria lor existență.

 

Odată îndeplinite cele trei condiții, discriminarea împotriva persoanelor cu dizabilități trebuie să fie privită ca infracțiune, deoarece aceasta afectează grav existența lor ca indivizi.

Am lăsat la urmă discriminarea rasială deoarece este un subiect pe care aș vrea să îl abordez într-un alt articol, că subiectul e unul foarte complex.

 

Știu, ar putea fi un șoc ideea că afirm faptul că discriminarea pe baze sexuale nu poate fi privită ca infracțiune, dar așa stau lucrurile în realitate, și am explicat de ce.

 

Ce se întâmplă în societate?

Putem vedea așa-zisa revoluție a genurilor ca fiind încercarea unora de a îndeplini în mod forțat toate cele trei condiții.

Trebuie să menționez faptul, că nu știu sigur dacă așa-zisele conspirații au vreo valoare în ceea ce privește adevărul, dar trebuie să recunosc, că multe dintre acestea mă pun pe gânduri.

Faptul că se impune cu atâta îndârjire „o revoluție a genurilor” este cel puțin bizar, deoarece aceasta nu are niciun punct de sprijin din punct de vedere logic. Dar despre asta, voi vorbi probabil într-un viitor articol.

Ideea că libertatea îmi permite să susțin un așa-zis adevăr personal, nu îmi dă dreptul să impun acest „adevăr” altora.

În timp ce gânditorii progresiști pot afirma orice, opiniile lor nu au nicio validitate în lipsa unor dovezi concrete, astfel că libertatea lor este la fel de egală ca libertatea oricui, iar acesta este principalul lucru pe care aceștia îl urăsc în legătură cu libertatea, și anume, că se aplică tuturor.

Vă mulțumesc pentru lecturare și vă doresc toate cele bune!