Salut!
Ceea ce urmează nu-i o ficțiune, e mai mult perspectiva din care eu văd lucrurile…
Un oraș pustiu
Ploua în tropote de cai și nu se vedea nici țipenie de om sau altă vietate care să-mi sprijine singurătatea…
Mergeam pe mijlocul trotuarului iar ploaia mă lovea făcându-mi lacrimile să se confunde cu ea însăși. Cerul plângea și la fel și eu..
Mintea mea nu se putea gândi decât la ea… două versuri pe buzele mele, două șoapte…
Te iubesc, nici nu știi cât
Cu lumea vorbesc dar fără tine sunt mut
Intrasem în blocaj, nu puteam gândi, nu găseam continuarea dar, ea mă obseda și cu fiecare clipă mă îndrăgosteam tot mai mult, o iubesc, sufletul îmi urla, ”te iuuubescccc!”. [Citeşte mai departe…] despreDragoste și sunet, pasiune și muzică, Edifier
