
Intru în Camp NaNoWriMo – Iulie 2021.
Mă aflu într-o dilemă, una foarte mare. Am două drafturi, unul mai mare și unul ceva mai mic, și un proiect nou-nouț pe care vreau să îl încep, deoarece i-am făcut și copertă. Aș putea alege un draft la care să lucrez, Macrina e unul , și Magie, e cel de-al doilea. Vreau să încerc totuși să continui povestea, că simt că acum e momentul. Voi edita cele două drafturi între timp, sau poate le voi lăsa pentru luna care vine, sau pentru o altă ocazie, un alt NaNo.
Deocamdată, voi intra în Camp NaNoWriMo – Iulie 2021 cu – O credință demnă de slujire. Este un proiect pe care l-am lăsat să dospească în străfundurile minții mele, în subconștient. Nici nu știu dacă m-am mai gândit la povestea asta, de când i-am creat coperta. Dar vom vedea ce se va alege de ea, luna care vine, în Iulie 2021.
Despre blog și blogosferă
Sper să mă întorc pe blog, deși nu mai găsesc nicio tragere de inimă pentru blogging. Blogosfera românească a devenit o adevărată hazna și prefer mai degrabă să nu mă mai asociez acesteia. E un mediu retard, care nu înțelege viața nici în cele mai largi perspective ale ei și cred că până nu se va schimba ceva în miezul ei, ar trebui nici să nu mă mai apropii de ea.
Ok, poate voi scrie o critică în legătură cu blogosfera asta, dar deocamdată, nu am niciun chef. Pierd timpul somnolent, visând la un viitor mai convingător și nu știu ce m-ar putea face să mai scriu ceva pe blog.
Până mă voi decide dacă merită să mă întorc pe blog sau nu, voi intra în NaNoWriMo, că acolo, inteligența și creativitatea e la un alt nivel și cred că e mai bine să fac asta o dată la câteva luni, decât să scriu într-un mediu toxic.
Cam atât pentru această mică actualizare în planurile mele de viitor. Vă doresc toate cele bune și vă mulțumesc pentru lecturarea acestui mic articol.
Aveți grijă de voi!
Spune-mi ce crezi...