Salut!
Astăzi, vă voi dezvălui cum am ajuns să fiu.
Ne aflăm în luna Decembrie a anului 1979, un ger năpraznic și o zăpadă necruțătoare a lovit orașul Giurgiu. Frig era și în case ca și afară, comunismul era și el la fel de teribil și groaznic. Într-unul din cartierele orașului, o femeie însărcinată își aștepta sorocul îndurând frigul între cei patru pereți ai camerei ei.
La un momentdat, un urlet ca de tunet umplu camera iar doamna noastră simți că ceva în trupul ei și așa plăpând, parcă s-a rupt și că însăși viața părea că se rupe de trupul ei. În câteva zeci de minute, ambulanța salvării, ce înfruntase zăpada de un metru, a ajuns la 500 de metri distanță de locuința femeii și nu mai putea înainta.
Contracțiile își făceau de cap în trupul acesteia iar mâinile ei, se schimonoseau scrijelind barele tărgii ponosite.
Era ziua 30 a lunii, și după multe strădanii femeia a ajuns la spital cu salvarea. Acolo, saloane lugubre i se înfățișară înainte, frigul rece ca moartea răzbătea în fiecare dintre acestea și întunericul acoperea cu umbra lui fiecare colțișor.
În sfârșit, brancardierul împinge targa într-unul dintre saloane și izbind-o puternic de perete provoacă încă și mai mult durerile gravidei.
Noaptea ce urma, avea să înfunde și mai adânc în întuneric, salonul de spital.
Liniștea nopții se așternu, pentru o clipă și asupra pacientei, ce căzu’ răpusă de oboseală într-o transă, unde însuși diavolul își făcea mendrele.
Dar, Dumnezeu veghea.
12 ore trecu iar femeia se trezi în durerile nașterii, urlând ca din gura Satanii.
Era deja 8:30 dimineața însă, aceasta își rupea unghiile încercând să apuce pereții. Contracțiile se acutizau cu fiecare clipă iar doctorii nu știau ce să mai facă să i le oprească. Calmantele erau degeaba, că nu aveau nici un efect. Tavanul căzu’ și el, într-un delir, peste trupul acesteia, presându-i pântecul ca o mie de planete odată.
Nu mai era speranță, fătul nu voia să vină pe lume și o sufoca pe femeie împingându-se în susul ei, zdrobindu-i pieptul cu intensitate. Orele treceau iar durerile femeii o treceau prin chinurile iadului.
Dar, Dumnezeu veghea.
24 ore de la internare au trecut deja, clipa morții e aproape și tragedia se anunță cu clopot de biserică. Biserica anunța venirea unui nou an dar, pentru gravida noastră lucrurile aveau să se complice.
Doctorul exclamă:
E imposibil!, de ce nu iese?, doar nu e primul copil pe care îl asistăm să vină pe lume!
Împinge!, urlă’ una dintre asistente, lovind-o cu palmele peste coapse..
Împingeeee!, strigă aceasta iar.. Mama mă’sii’!!
Cezariană, spune medicul de gardă.
Femeia se trezi aflată pe masa de operație unde și-a și pierdut cunoștința un moment mai târziu.
4 ore mai târziu, la orele 00:00, femeia s-a trezit și a aflat că a născut gemeni, un băiat și o fată. Pe băiat l-a numit Alexandru iar pe fată Andreea.
Se pare că în ciuda tuturor șanselor, femeia a dus la bun sfârșit sarcina, asta este ceea ce putem numi ”un miracol”. Dumnezeu a vrut ca, cei trei să treacă, cu bine această cumpănă, se cuvine deci să mulțumesc Domnului pentru mila sa.
Aceasta este istoria venirii mele și a sorei mele în această lume.
Ok, urmează un an nou.
Succes!
Spune-mi ce crezi...