Salut
Într-unul din articolele trecute specificam faptul că este esențial să facem o cercetare de piață înaintea sau mai bine spus la începutul afacerii. Dar înainte de analizarea pieței este bine să ne gândim la o idee de afaceri.
Acum, ideile vin ușor și impulsionați de entuziasmul menționat în articolul anterior, ne-am putea pune pe treabă în crearea produsului sau serviciului pe care dorim să îl vindem.
Big mistake!
Așa e, mare greșeală.
”De ce?” V-ați putea întreba.
Pentru că ar fi ca și cum ați munci fără să știți pentru ce.
Ascultați-mă. Puteți avea cel mai bun produs sau serviciu de pe piață, până nu aflați cui îl veți putea vinde, nu veți putea câștiga de pe urma lui.
Atenție, afacerile există pentru a rezolva probleme și numai în felul acesta își pot justifica existența, altfel s-ar numi hobby-uri și ar fi făcute pentru că ar fi o sursă de amuzament, fără pretenția de a aduce profituri însă.
De aceea din punctul meu de vedere e musai un studiu de piață (știu, sună pompos „studiu„, academic aproape 🏛, dar ajută foarte mult). O cercetare de piață ajută în primul rând la identificarea cerinței pieței. Din momentul în care ați aflat care sunt problemele pe care le puteți rezolva cu afacerea voastră, veți putea purcede la întocmirea unui plan.
Acum, cercetarea de piață la prima vedere poate părea ceva complicat, după cum am spus, ceva academic, dar în ziua de azi există o mulțime de unelte care vă pot ajuta în îndeplinirea cu succes a acestui deziderat.
Am spus-o mereu, România are nevoie de antreprenori și cu cât are mai mulți oameni de afaceri cu atât țara o poate duce mai bine, pentru că înseamnă că produce.
Ideea voastră de afaceri se poate dovedi profitabilă doar prin muncă. Astfel, când aveți o idee de afaceri întrebați-vă următoarele:
Ce problemă rezolvă ideea/afacerea?
Cui se adresează ea?
Și cât de mare este segmentul populației căreia i se adresează?
Este atât de simplu, nimic mai complicat.
Odată ce veți avea răspunsul la aceste trei întrebări veți putea trece la întrebări referitoare la distribuție, politici de preț etc. Din punctul meu de vedere, Planul de Afaceri pentru o afacere mică
se rezumă la rezolvarea celor trei întrebări de mai sus.
Este atât de complicat?
Eu cred că oricare dintre noi poate pune pe picioare o afacere de succes. Trebuie doar curaj și niște cunoștințe de bază despre afaceri.
Pentru început e o idee bună să conștientizați faptul că cu cât sunteți mai informați cu atât deciziile voastre vor fi mai bune și mai rapid de luat.
Prin găsirea răspunsurilor la întrebările de mai sus veți găsi de fapt nișa care va permite afacerii voastre o pătrundere pe piață.
O nișă de piață veți putea găsi de fapt oriunde și mai ales în zonele voastre de interes.
”Ce e o nișă?” Vă întrebați.
”Un grup de oameni ce au interese comune, sunt din aceeași etnie, cu preocupări comune, care au aceleași dorințe și nevoi.”
Toate nișele se confruntă cu probleme, aceste probleme reprezintă ținta voastră principală.
Amintiți-vă, orice afacere rezolvă probleme. Atâta timp cât veți aborda afacerea cu această idee/filosofie în minte, afacerea voastră va prospera.
Adeseori spun ”menirea oricărei afaceri e să facă profit”, MENIREA și nu SCOPUL.
E bine să înțelegeți că este o deosebire aici și încă una fundamentală.
Ar fi bine să faceți ca scop al afacerii voastre ajutarea clienților și nu creșterea profitului.
Cu alte cuvinte puneți interesul clienților înaintea interesului vostru.
În consecința celor de mai sus, găsiți idei de afaceri în problemele oamenilor, ajutați-i și afacerile voastre vor prospera, mult.
Succes!
Spune-mi ce crezi...