6

„Au trecut mai mult de trei luni de la crimele acelea și făptașul e după gratii!
Calmează-te, nu e prima dată când ești singură acasă.” își spuse Oana destul de nervoasă în timp ce-și introduse mâinile prin bretelele cămășii ei de noapte.
Textura mătăsoasă a acesteia îi dădea o senzație plăcută de fiecare dată când îi aluneca în jos pe brațe, moale și răcoroasă la atingere pe trup ca o adiere plăcută de primăvară. Adora parfumul acesteia și în schimb acesta îi liniștea simțurile aducându-i de fiecare dată un zâmbet pe buze, chiar înainte de a se așeza în moliciunea patului și a pernei ei.
De data asta însă zâmbetul ei fu mai degrabă o grimasă și se așeză într-un colț al patului ghemuindu-se atât cât putea punând o mână sub cap și porni televizorul.
Erau știrile de seară.
„În Lac Car încă o crimă a avut loc. Același mod de operare și aceeași semnătură. Polițiștii se întreabă dacă nu cumva au închis un om nevinovat. Sau poate este vorba de o rețea de criminali sau de un joc morbid în care aceștia se antrenează unul pe altul. Sursele noastre spun că cifra 6 a fost găsită și aici scrisă cu sângele victimei. Aceasta este a cincea.
O femeie în vârstă de 19 ani, căsătorită de curând și însărcinată în luna a noua a fost înjunghiată.
Anchetatorii, spun sursele apropiate anchetei, nu cunosc semnificația acestei semnături și se tem că crimele vor continua.
Abdomenul i-a fost despicat în același mod și a fost lăsată să sângereze până ce însăși viața i s-a scurs din ea. Procurorul de caz a declarat că e bine ca oamenii și mai ales femeile însărcinate să nu iasă neînsoțite după lăsarea întunericului.”
Oana tresări și privirea i se aruncă deodată la fereastră prin care adierea nopților de vară îi împingea perdeaua lăsând-o să guste aerul curat și dulceag al pomilor din micuța ei livadă. Tăcerea întunericului urla însă în mintea ei.
„Suntem un sat atât de mic și de nesemnificativ. Oare de ce ar face cineva rău unor viitoare mămici în felul acesta tocmai aici?” Se întrebă în timp ce-și atinse proeminența trupului pe care o ținea în brațe de atâtea luni.
„Hai că mai e puțin, încă doar câteva zile. O să fie minunat!” își zise încercând să se încurajeze și să nu se panicheze mai mult decât era cazul.
Femeia întinse brațul și îndreptă telecomanda spre televizor și îl opri. Oftă apoi, înghiți în sec și își închise ochii, dar în minte îi veni imaginea lui Dan și auzi cuvintele pe care acesta i le spusese înainte să iasă vârtej pe ușă trântind-o cu tunet.

„Haide iubito. Este doar un film. În plus le-am promis oamenilor ălora… Eu voi fi lângă tine ”
Femeia era mai încăpățânată ca un catâr în mijlocul drumului însă și întotdeauna voia să aibă câștig de cauză. Nu că ar fi putut-o entuziasma în vreun fel un film de groază. Pentru el era o altă ocazie de a o cuprinde în brațe, de a o face să-și pună capul pe pieptul lui.

„Treaba ta, scumpa, dar de ce îți este frică nu scapi. Aici o să te temi și mai mult și nu o să fie nimeni să te îmbrățișeze.” Îi zisese bărbatul.
Fusese o ceartă scurtă ca în orice cuplu și acesta nu voise să o continue. El voia să iasă și ea nu. Asta îl supărase pe moment și vru să îi fie cât mai clar acest lucru.
O pupase însă pe frunte înainte iar ea încă mai simțea atingerea buzelor lui.
Oana duse măna la cap și icni un pic.

„Poc!” Se auzi undeva în camera ei.
„Hih! Ce s-o fi auzit? Unde?” Tresări ea deschizând ochii mari.
Un fior rece îi coborî încet pe spate și Oana se ridică fantomatic de pe pat, cu grijă dând la o parte cearceaful alb și mătăsos cu care se învelise. Privirea i se aținti în mod inevitabil la perdeaua răvășită nefiresc la fereastra sa. Scutură din cap ca și când nu-i venea a crede ce vedea. Se opri în loc și mișcă din cap ca și cum ar fi vrut să se uite înapoi, dar își îndreptă privirea în jos și aplecându-se cu un pic de efort, își strânse degetele în jurul mânerului bastonului pe care îl mai folosea din când în când, când nu era sigură pe ea.

Femeia privi în lumina puțină a lunii ce îi sclipea în ochi prin fereastra sa și făcu câțiva pași până lângă aceasta. Se întinse peste masa din fața acesteia și o închise împingând mânerul acela cu toată puterea în sus. Oana puse mâna pe abdomen și strânse din ochi.
„Oh, Doamne!” Acel „clonc!” o liniști un pic și răsuflă ușurată.
Aerul era însă destul de rece și Oana se îmbrățișă periindu-și brațele până pe umeri.
„Brr! Mai bine mergeam și eu!” Își zise întorcându-se către pat.

Ceva era însă schimbat în fața ei. Nici nu apucă să se uite bine în pat că simți un junghi în stomac ce o făcu să se aplece puțin. Cu toate astea în coada ochiului ceva mișcă un pic cearceaful în limba de lumină ce cădea pe pat ca o mică pătură argintie.
„Oh, Doamne!” Își zise strângând din dinți.
„Cine o fi în pat?” se întrebă în clipa următoare.
Un stomac despicat. Un lichid verzui îi murdărea laptele catifelat ce cădea în valuri sub sâni și sub burtica ei până deasupra genunchilor. Ochii i se mișcară și privirea îi coborî în pe abdomen încet, ca un vis. Fluidul de smarald picura în perle într-o baltă roșie între picioarele ei.
Un clipocit absurd ce îi suna în urechi.
Oana icni văzând dâra purpuriu-verzuie ce sfârșea pe podea. Aceasta a simțit inima pompând cu putere în piept ca o mie de pistoane de locomotivă.

„Ah! Sarcină pe naiba! Asta este tortură fizică… Dar merită!” strigă ridicând bastonul și împingându-l cu putere în jos în dealul de mătase de pe patul ei.
Un sunet îndesat, aproape ca un trosnit înfundat se auzi în acel moment și un jet stacojiu o stropi în ochi.
„Dan!” urlă femeia sărind din vis cu brațele desfăcute.
„Sunt aici, iubito!” zise bărbatul strângând-o la pieptul lui.

„Nu plec nicăieri! Hai liniștește-te!” continuă el înconjurând-o cu brațele și sărutându-i fruntea. Oana se ghemui la pieptul lui în timp ce își aminti zâmbetul acestuia în spatele unui buchet de flori.
„Te iubesc, iubito!” îi zisese după ce o lipsise 20 de minute de prezența lui…
Femeia zâmbi